"Vreau acum să nu vă gândiţi la o tartă de mere şi gutui cu îngheţată de vanilie. Tarta e caldă şi îngheţata contrastează splendid cu ea ca gust şi temperatură.
Probabil aţi descoperit că nu aveţi aproape deloc puterea să nu vizualizaţi deliciul. Dar aveţi capacitatea de a vă replia atenţia.
Gândiţi-vă din nou la tarta aburindă. Vă lasă gura apă? Acum ridicaţi-vă în picioare şi loviţi cu palma în perete, strigând: ÎNCETEAZĂ!
Imaginea tartei a dispărut, nu-i aşa?
Este una dintre metodele simple, dar eficiente, de a-ţi întrerupe şirul gândurilor, de a pune capăt unor tipare de gândire intrate în obişnuinţă. Unii sună dintr-un clopoţel, alţii poartă cu ei un cartonaş pe care e scris cuvîntul ÎNCETEAZĂ cu litere mari, roşii. Unii cred că este folositor să poarte o bandă de elastic la încheietură, cu care să se plesnească tare, ca să nu mai rumege aceleaşi gânduri.
Dacă veţi combina una dintre aceste metode fizice cu o tehnică numită redirecţionarea atenţiei, veţi obţine rezultate de durată. Pentru a nu vă reîntoarce la gândurile negative după ce le-aţi întrerupt (prin plesnirea cu banda de elastic sau altcumva), îndreptaţi-vă atenţia în altă parte. Aşa fac şi actorii când vor să treacă de la o emoţie la alta. Încercaţi şi aşa: luaţi un obiect mic în palmă şi studiaţi-l intens câteva secunde. Jucaţi-vă cu el, băgaţi-l în gură să vedeţi ce gust are, mirosiţi-l, ciocăniţi-l pentru a vedea cum sună. Veţi vedea cum, concentrându-vă astfel asupra obiectului, vă veţi fi redirecţionat atenţia.
Mai puteţi pune capăt ruminaţiilor profitând de însăşi natura lor. Prin natura lor, gândurile circulă neîntrerupt prin minte ca să nu le uitaţi, ca să acţionaţi conform lor. Când apare o adversitate, programaţi-vă să vă gândiţi la ea mai târziu, să zicem în seara respectivă la ora şase.
De asemenea, notaţi gândurile negre chiar atunci când apar. Combinaţia dintre a le nota - fapt care le atenuează şi le aruncă «la coş» - şi fixarea unui moment mai îndepărtat pentru a vă gândi la ele funcţionează bine. Ţine seama de însuşi motivul pentru care există ruminaţia - a vă aminti permanent de ea - şi o «faultează». Dacă vă scrieţi gândurile negre şi stabiliţi o oră pentru a stărui asupra lor, ele îşi pierd din însemnătate şi asta le diminuează forţa." Optimismul se învaţă - M.Seligman
Nu prea demult, tot într-un început de toamnă, citeam despre cei mai fericiţi oameni, danezii, şi despre reţeta lor de fericire. Exerciţiul de well-being pe care vi-l propun astăzi constă în citirea cărţii spre care aveţi un link la final şi învăţarea unui nou cuvânt: HYGGE. Pentru mine, exercițiul a fost unul de scriere atât expresivă cât și creativă, inspirat de lectură, din care m-am ales cu sporirea atenției către lucrurile plăcute și frumoase care mă înconjoară.
În carte, veţi găsi o sumedenie de exerciţii din care putem învăţa optimismul şi prin care putem cultiva starea de bine, nemaivorbind că însăşi citirea cărţii este plăcută, reconfortantă şi aduce multă inspiraţie. Eu una abia aştept s-o recitesc. Aş propune-o ca lectură obligatorie, de toamnă, printr-o ordonanţă de urgenţă. Cei care încalcă legea să fie puşi să facă toată iarna mere coapte, plăcinte cu dovleac şi să meargă cu trăsura zeci de kilometri, în zilele cu ninsoare.
23 Octombrie 2020
Sa cultivi fericirea!
Mă pornisem să scriu iarăşi despre şcoală, despre instituţii şi sisteme înrobite politicii şi despre blocajul nostru de ţară. Aveam nemulţumiri adunate şi materie primă pentru o critică de jurnal.
Să auzi la ştirile matinale despre cum pun fizicenii la cale călătoria în timp, apoi să asişti neputincios la o lecţie online, redusă la un monolog, întrerupt de prezenţă, de fluctuaţii de sunet ori de observaţiile profului poliţist când pierde controlul la distanţă, ce decalaj! Visam la o lume fără şcoală obligatorie, în care profesorii, asemeni artiştilor, să aibă cotaţia lor, stabilită mai ales pe baza fanteziei şi impactului predării, o lume în care noi, ca boierii de odinioară, să alegem materiile, cursurile şi calea odraslelor, după buget şi înclinaţii, iar şcolile să rămână doar locuri de întâlnire în biblioteci, laboratoare, săli de sport şi tot felul de cluburi culturale şi ştiinţifice. Vise! Le-au visat şi alţii mai mari, mai sonori, într-un fel riguros şi argumentat temeinic.
Când ţeseam o critică aspră spre toate astea şi spre încă o droaie de nefericiri, mi-a picat din cer un cuvânt pe cât de misterios, pe atât de bolovănos la pronunţare. Venit să mă scoată de sub o ploaie de bobârnace cotidiene, unul dintre acele cuvinte rare, intraductibile, care ţin de cultura şi simţirea vreunui popor, aşa cum este dorul românesc, tsundoko la japonezi ori cafune din portugheza braziliană, cuvântul cu pricina mi s-a înfăţişat sub chipul unui titlu de carte pe care am luat-o la răsfoit din pură curiozitate lingvistică. Şi atunci mi s-a schimbat cu totul ziua, starea şi perspectiva.
M-am echipat confortabil pentru o plimbare mai lungă, prin răcoarea de octombrie. Parcul familiar, neclintit de un amar de vreme, era îmbrăcat în frunze noi. Locuşorul era înconjurat tot de geana lui de apă, însă renovat, cu terasa extinsă, cu arteziană şi cu un şemineu pentru exterior spre care mă ademenea iluzia căldurii. Era tot acolo, un locuşor în umbră, parcă mai retras şi mai tăinuit ca altădată, în ciuda modernizării. Din câţiva paşi, parcul nostru-i gata, dar locuri ştiute sau mici schimbări te tot reţin, îţi încetinesc marşul şi te trimit către luni la fel de blânde, ca martie sau august, din acest an ori dintotdeauna.
O imagine curată, de octombrie, se cerea imortalizată, cu păcat. Lumina roşietică, lungind umbrele unor arbori vechi, se strecurase prin ramuri şi intrase demult prin retina sensibilă, în albumul stărilor plăcute, fără ajutorul aparatelor, peliculei, tuşurilor şi biţilor. Curând au început să clipească felinarele, iar corul păsăresc mi-a îngânat nostalgia şi spaimele cu forfota din frunziş, alungându-mă cu tot cu ele spre adăpost.
Acasă, m-a cuprins bucuria cuibului cald, amplificată în ecou de aburul ceaiului şi de miasma de scorţişoară a merelor din rolă. Am aruncat pe fotoliul de sub lampa cu lumină gălbuie şi difuză, cea mai moale şi mai colorată pătură din arsenalul de iarnă. Aici, în colţul camerei mari, mi-am tras şi laptopul să vă scriu toate astea.
Sună banal, călduţ, confortabil. Parcă sună a tihnă. Eu aşa aş traduce cuvântul descoperit astăzi, deşi el cuprinde mult mai multe din starea de bine. Din Mica Enciclopedie HYGGE a lui Meik Wiking, această reţeţă daneză a fericirii, am aflat că în lume există un Institut pentru Cercetarea Fericirii şi un popor care se preocupă de fericire la fiecare pas, iar oamenii îşi comunică starea firesc, printr-un cuvânt care poate fi atât adjectiv, cât şi verb, un cuvânt care exprimă o întreagă artă de a trăi în stil danez. Vorbind despre HYGGE, putem vorbi despre intimitatea casei, despre iluminat şi despre un design de interior care aduce relaxare, şi, tot aşa, mâncarea ocupă un loc fruntaş în conceptul Hygge. Ştim atâtea arome şi gusturi care aduc fericirea, iar danezii le au pe ale lor, ciudate pentru mulţi din afară. Apoi, vestimentaţia are locul ei, confortabilă, informală, totuşi elegantă. Dacă facem o listă pentru o valiză de lucruri hygge, cu şosete croşetate, lumânări, ceaiuri şi ciocolate calde, să nu lipsească dulciuri, pulovere şi fulare cu imprimeuri tradiţionale, multe cărţi, reviste, fotografii, poate un jurnal personal şi, mai hygge ca toate, este ceva ce ţine de faptul că suntem fiinţe sociale, este împărtăşirea momentelor plăcute cu cineva drag, este ca o îmbrăţişare fără atingere.
Pentru mine, această Mică Enciclopedie Hygge este un mare exerciţiu de arte combinate, din care mi-aş dori să vă împărtăşesc cât mai multe. Fericirea stă în lucruri simple, în gesturi fireşti, este peste tot în jurul nostru şi în noi. Astea nu le-am spus eu, aici, prima oară. Este atât de plăcut să te ocupi de fericire!
În loc de exerciţii antistres, vă trimit mai jos un link de unde puteţi descărca această cărţulie, o sursă perfectă pentru o stare de bine, de la care pleacă toate celelalte lucruri bune: calmul, înţelegerea, omenia, echilibrul, bunăstarea, sănătatea…
Astăzi, mi-am început ziua cu gândul să postez despre hygge, să scriu cât mai multe lucruri care ar putea trimite gândurile şi preocupările prietenilor către fericire şi să ies eu însămi din amorţeala în care am intrat de ceva vreme. Nu pot spune că mi-am pierdut inspiraţia la scris. Am tot felul de idei, ca totdeauna, însă scriu despre ele cu mare greutate. Mi-am pierdut tihna scrisului, starea în care cuvintele curg frumos, fără teama de greşeli şi de critici.
În dimineaţa asta, cu gândul încă la noua carte găsită, am deschis camera băieţoiului meu şi de acolo m-a învăluit blând vocea lui Marius Manole. O delicatesă caldă pentru o zi de octombrie. Era proful de română, intonând un text cu o voce somnoroasă şi melodioasă. Acelaşi text, de vreo trei săptămâni, m-a lăsat să-i descopăr dascălului calităţile actoriceşti. Copiii se lăsau cam greu treziţi, din câte mi-am dat seama. Chiar şi al meu îşi regla dispozitivele şi îşi pregătea studioul, încă în pijamale. Când i-am dus gustărica, proful îi numea, pe rând, la citit:
- Continuă, tu, Iliuţă!
- De unde, domnu’?
- Din text, Iliuţă!
- Da’ de unde-i textul, domnu’?
- Măi, înnebunesc acum! Păi, de când vi l-am trimis eu pe whatsapp!?
Am revenit cu un ceai de tei, cu miere de salcâm şi lămâie, doar să mai trag cu urechea la picanterii de online. Atunci am mai servit o delicatesă. Trecuseră la analiza literară.
- Copii, cum a întâmpinat-o păianjănul pe muscă?
- Politicos!
- Elegant!
- Nţ, nţ! mai auzeam arar vocea profului, stinsă la marginea deznădejdii.
- Frumos!
- Neaţa!
- Offff, voi nu ştiţi încă să citiţi printre rânduri!?
Şi aşa mi-am început eu o zi hygge, căci la noi în familie asta înseamnă neapărat veselie. Şi, tot aşa, şcoala a devenit mai prietenoasă cu noi.
Vă îndemn, cu mult drag, să citiţi Reţeta daneză de fericire şi să puneţi în meniul zilnic cât mai multe exerciţii pentru starea voastră de bine. Se spune că danezii sunt unii dintre cei mai fericiţi oameni, în ciuda vremii lor urâte şi a impozitelor mari. N-o fi aşa de greu să ne antrenăm şi noi! Cine ştie, dacă nu ne calificăm pentru a fi danezi cu o cană de glogg, cu „gustarea de la miezul nopţii a veterinarului” ori confecţionând alături de cei mici inimioara lui Andersen, ne putem scrie propria reţetă de tihnă românească, cu gutui, bostani şi nuci coapte, cu ţuică fiartă, băută afară, lângă jacuzzi, în halatul de baie, cu o adunare de familie la culesul viei şi la pus murături ori vizionând vreun serial, cu vreun căţel de curte în braţe. Cum spune Wiking: „E uşor să trăieşti!”.
Aşa că, dragilor, fiţi hygge! Iar noul hygge de iarnă poate însemna duşuri scoţiene de numai cinci minute şi cititul la lampa cu gaz! De ce nu!?
Aveţi aici cartea promisă:
