Mindfulness, liantul interventiilor Ciubuc SAT

Poate părea complicat și pretențios să aduni la un loc atâtea metode și tehnici de dezvoltare personală, well-being și terapie, precum cele prezentate aici, la Ciubuc SAT, însă totul se limpezește atunci când le găsești un numitor comun.
Initial, m-am învârtit în jurul ideii de prezență, aici și acum, și am căutat într-un mod intuitiv tehnici și metode care sprijină cultivarea prezenței conștiente și auto-cunoașterea. Așa am ajuns la Psihologia Pozitivă, Terapiile Expresive, Terapia Bazată pe Mentalizare și inevitabil, la Mindfulness, toate fiind abordări holistice ale sănătății și dezvoltării, care au ca piloni bunăstarea, conștientizarea de sine și reziliența emoțională.
Pentru mine, startul acestei călătorii a fost dat de Access Bars, cea mai bună resetare care a funcționat la acel moment și mi-a adus destulă ușurință pentru a continua. La fel ca Mindfulness, practica Access Bars susține o stare de relaxare profundă, ajutând la deconectarea de gândurile negative, tiparele repetitive și la conștientizarea stării interioare, însă printr-o tehnică energetică, diferită de observarea conștientă din Mindfulness. Access Bars creează un spațiu pentru conștientizare și schimbare în care mindfulness poate fi aplicat mai eficient, pentru a menține și aprofunda starea de liniște și de prezență conștientă.
Psihologia Pozitivă mi-a oferit mai întâi de toate un cadru teoretic și de evaluare a resurselor și virtuților individuale, a stării prezente de bine emoțional, de optimism, a tiparelor mentale și dialogului interior. Intervențiile de bază din psihologia și psihiatria pozitivă sunt susținute deseori prin practici mindfulness care ajută la reducerea stresului și la conștientizarea emoțiilor și gândurilor pozitive; de asemenea, prin metode din terapiile expresive care, încurajând auto-exprimarea creativă și auto-reflecția, contribuie la cultivarea emoțiilor pozitive și prin tehnici din TBM (Terapia Bazată pe Mentalizare) care ajută la înțelegerea motivațiilor din spatele comportamentelor și a relațiilor dintre gânduri și emoții.
În Terapiile Expresive, dintre care o atenție aparte am acordat Scrisului Terapeutic, canalizarea atenției asupra procesului creativ duce la o stare mindful prin care se pun în acord gândurile, emoțiile și acțiunea din momentul prezent, se armonizează conexiunea spirit-minte-corp.
Toate aceste instrumente au ca liant starea mindful și constituie un eco-sistem de well-being prin care putem construi o viață fericită și împlinită.
Mindfulness este un sprijin pentru toate aceste metode și procese prin cultivarea unei atenții intenționate asupra prezentului, cu acceptare și fără judecare.
Cele 7 atitudini fundamentale ale practicii Mindfulness sunt: absența judecății, răbdarea, mintea începătorului, încrederea, lipsa efortului, acceptarea și renunțarea. Prin cultivarea acestora, se dezvoltă și celelalte atitudini pozitive cum sunt: generozitatea, recunoștința, iertarea, bunătatea, compasiunea, bucuria empatică, stăpânirea de sine... Pentru a afla despre toate acestea, în detaliu, îți recomand Mindfulness pentru începători de Jon Kabat-Zinn, cel care a integrat practica în medicina tradițională prin crearea programului de reducere a stresului bazat pe Mindfulness (MBSR), un program care ajută oamenii să facă față stresului și durerii, un program documentat neuroștiințific, îmbunătățit și testat de peste 40 de ani, pe mii de participanți la testele clinice, un reper în rândul programelor de reducere a stresului din întreaga lume.

Mihaela C. Tiliță – Mindfulness Life Coach
Te invit să răsfoiești și alte postări despre mindfulness de la Ciubuc SAT:
Retreat
Câțiva pași spre o bună atenție
Cum îți dai pauză?
Relaxare prin mindfulness
Putere prin mindfulness
Câțiva pași spre o bună atenție
Cum îți dai pauză?
Relaxare prin mindfulness
Putere prin mindfulness
Continua calatoria pe blog cu Harta Satului!