O numim „meseria cea mai grea”, ne ia de multe ori pe nepregătite şi cu toţii ne dorim să avem cel mai mare succes în acest domeniu. Să fii părinte este o continuă bucurie, o împlinire, o mândrie, o răspundere şi o provocare fără margini, este oricum, doar uşor nu este.
Cea mai multă ştiinţă despre creşterea copiilor o avem de la părinţii noştri. Însă, cu generaţia nouă nu mai funcţionează vechile metode. I se spune Generaţia Z, este prima generaţie născută în era digitală, cuprinde pe cei cu vârsta şcolară şi merge până pe la cei de 24 de ani. Jumătate din „nativii digitali” au primit smartphone propriu pe la 10-12 ani. Influenţele tehnologiei, accesului instantaneu la informaţii, evenimentelelor globale şi experienţelor educaţionale aplicate asupra lor prin foarte multe programe i-au făcut generaţia cu cel mai mare decalaj faţă de celelalte. Părinţii acestei generaţii au fost numiţi „părinţi copilot” fiindcă, spre deosebire de generaţia anterioară, de „părinţi elicopter”, care urmăreau să direcţioneze fiecare aspect al vieţii copiilor, aceştia sunt şi prieteni, şi mentori, crescând copiii într-o cultură a siguranţei fizice şi emoţionale. Aceşti părinţi, din care o parte aparţin generaţiei „cu cheia de gât”, au un stil contradictoriu de educaţie, sunt supra-protectivi, dorind totodată să evite stilul „elicopter” al părinţilor lor.(1)
Studiile sociologice scot în evidenţă câteva caracteristici ale generaţiei copiilor noştri, cea mai recent intrată şi pe piaţa muncii, generaţia Z. Este, cu siguranţă, o generaţie multitasking, hiperconectată, dornică de independenţă, cu tendinţa de a contesta autoritatea. Sunt nerăbdători, se plictisesc uşor, timpul lor de concentrare este de doar 6 minute, de aceea învaţă cel mai bine prin experienţă activă, motivaţi mai ales de curiozitate în alegerea unui curs. Preferă să sară etapele pentru a ajunge la rezultat. Se orientează spre cariere personalizate, nu se tem să abordeze nimic. Ei au mare nevoie de feedback şi recunoaştere.(1) Tot ce ne dorim este să ţinem pasul cu nevoile lor, să fim cât mai conectaţi cu lumea lor de mare viteză. Căutăm şi noi, avizi, în oceanul de informaţii, cum să aplicăm educaţia perfectă. Însă, parentingul modern poate fi greoi de asimilat, poate contrazice tot ce ştim din educaţia de acasă ori din experienţele de pe parcurs şi se poate chiar să fie supraevaluat. Acest lucru este susţinut şi de psihologii Univ.Yale, printre mulţi alţi cercetători şi psihologi. Cele mai importante aspecte personale care aduc succesul în viaţă, inteligenţa şi personalitatea, sunt influenţate într-o mare măsură, pe lângă ereditate, de anturaj (prieteni, gaşcă...) şi de evenimentele trăite, în timp ce rolul educaţiei părinteşti şi al mediului familial este nesemnificativ în formarea inteligenţei şi a personalităţii, arată noile studii(5). Totuşi, „părinţii au o şansă uriaşă să influenţeze inteligenţa emoţională a copiilor” susţine psihoterapeutul Leslie S. Greenberg, cu argumente aduse din cercetările şi experienţa sa în lucrul cu emoţiile.
Ce pot face părinţii în această privinţă?
Pot începe prin a acorda atenţie emoţiilor copiilor, inclusiv celor mai puţin intense. Ei trebuie să înveţe cum să-şi încurajeze copiii să vorbească despre ce simt legat de experienţele lor şi să-i asculte fără să-i judece. Canalele de comunicare emoţională cu copiii să fie deschise devreme, la vârste foarte mici, pentru ca ei să-şi dezvolte vocabularul emoţional. Bebeluşii învaţă din reacţiile părinţilor la emoţiile lor că acestea au o direcţie şi că nevoile le pot fi satisfăcute. Învaţă că pot trece de la un sentiment la altul în loc să fie copleşiţi de emoţii. Mai exact, se poate trece de la tensiune, furie şi frică la calm, satisfacţie şi veselie. Astfel ei încep să contruiască podurile care vor fi importante în viaţa lor pentru trecerea de la agitaţie la linişte.(4)
Pentru a le dezvolta vocabularul emoţional şi a le stimula inteligenţa emoţională, sunt utile activităţile şi jocurile care-i ajută pe copii să exploreze emoţiile şi să le exprime. Putem intra în jocul lor, să recunoaştem alături de ei emoţiile, să le comunicăm fiecare şi să ascultăm ce au de zis ceilalți despre emoţiile lor. Copiii se nasc cu o mulţime de capacităţi şi tendinţe emoţionale şi au propriile temperamente, ei nu sunt tăbliţe goale care se vor umple odată cu dobândirea experienţei. Ei au nevoie de ajutor pentru a se adapta şi a-şi dobândi autonomia. Gândurile şi sentimentele părinţilor despre propriile lor emoţii au aici o influenţă majoră.
Începe să arate simplu parentingul. Ca o joacă plină de iubire, însoţită de sentimentul că la orice problemă privind educaţia poţi găsi ajutor. Primul meu ajutor semnificativ a venit de la un ghid practic, scris de S.Shapiro şi K.Skinulis. „Cum devenim părinţi mai buni”, această Biblie americană a parentingului, a ajuns la noi acasă când aveam mare nevoie de tehnici şi îndrumări concise şi am îmbrăţişat-o cu toată speranţa. Ce mi-a rămas de acolo sunt preceptele fundamentale pe care ar trebui să construim relaţia cu copiii nostri, valabile oricare ar fi stilul tău de parenting:
1.Caută să înţelegi motivaţia comportamentului negativ al copilului. Ce scop sau ce recompensă urmăreşte?
2.Lasă copilul să suporte consecinţele opţiunilor lui.
3.Tratează-l pe copil cu respect, indiferent cât de nerespectuos este comportamentul lui.
4.Încurajează-ţi copilul. Fă tot ce-ţi stă în puteri ca să-i susţii respectul de sine.
Ideea de bază este respectul. Pedeapsa este diferită de consecinţe. Din pedepse, copiii înţeleg că au greşit, dar nu ştiu de ce. Consecinţele pot fi naturale (dacă nu te îmbraci bine, vei tremura de frig) sau logice (dacă te mai joci pe unde trec maşini, vei sta în casă) şi trebuie puse în legătură cu comportamentul. Uneori e o diferenţă subtilă între pedeapsă şi consecinţă. Pedeapsa este descurajantă şi lipsită de respect. Ea este percepută ca o impunere a voinţei părinţilor, deseori în mod umilitor.
Dacă ne întrebăm cum să gestionăm toate problemele fără pedeapsă, să învăţăm câte ceva despre condiţionarea operantă. Vom găsi aici tehnici salvatoare de lucru cu copiii care pot scoate la lumină tot ce-i mai bun şi pot aduce liniştea şi bucuria în familie. Privind din perspectiva unei educaţii emoţionale sănătoase, ideal ar fi să tindem mai degrabă spre ameliorare decât spre perfecţiune, iar experienţele neplăcute să devină suport pentru învăţare.
Steve Joordens, profesor de psihologie la Univ.Toronto, prezintă în cursul său ca cea mai bună formulă de creştere a copiilor, cea care are la bază învăţarea prin consecinţe:
- Consolidarea pozitivă pentru comportamentele dorite, alături de
- Tehnica „response cost” pentru comportamentele nedorite
Pentru a exemplifica formula, mă gândesc cum Ionel din „Vizita” turna dulceaţa în şoşonii lui Caragiale şi la cum am reacţiona ca părinţi în astfel de situaţie. Unii ar fi poate încântaţi de aşa copil ghiduş, alţii l-ar atinge cu o pălmuţă şi l-ar apostrofa bine. În formula expusă de Steve, răspunsul ar fi să-i spunem, asigurându-l de toată iubirea şi preţuirea noastră, că nu ne-a plăcut acel comportament şi, de aceea, nu vom mai servi dulceţică la gustare vreo două săptămâni. De aici, el va învăţa că răspunsul sau comportamentul său are un cost. De partea cealaltă, a consolidării comportamentului dorit, de câte ori Ionel se poartă bine cu musafirii şi nu mai toarnă dulceaţă prin şoşoni sau nu mai face alte boacăne, el trebuie recompensat în primul rând observând aceasta şi lăudând-l, şi, de asemenea, oferindu-i ceva din ce-şi doreşte.
Mă opresc aici din a extrage esenţă de parenting din studiile şi lecturile mele, iar de la Ciubuc Sat vă aduc idei de jocuri care ajută la exprimarea emoţiilor, dobândirea vocabularului emoţional şi la comunicare, în general.
Arta este foarte apropiată jocului. Folosind instrumente obişnuite copiilor, hârtia şi culorile, departe de întrebări care forţează sau sâcâie, ei se pot exprima neîngrădiţi, eliberându-şi frustrările. Întrebările tale vor fi naturale, legate de lucrarea pe care o veţi admira şi analiza împreună. Răspunsurile copilului şi chiar lucrarea în sine te ajută să înţelegi mai uşor universul său interior şi să descoperi noi moduri de comunicare. Vei fi surprins de ceea ce poate ieşi la iveală şi de uşurinţa comunicării prin aceste mijloace.
Exerciţii de art-terapie de ajutor în parenting
1. Adevărul meu interior (3)
Există lucruri simple pe care părinţii nu le cunosc despre copii. Deseori le impunem definiţia adevărului universal şi a normalităţii, ignorând percepţia copilului asupra mediului şi viziunea lui asupra lumii.
Prin acest exerciţiu, descoperi percepţia lui asupra lumii prin intermediul artei, propunându-i să definească totul prin desen. Nu-i cere explicaţii, nu dezbateţi subiecte prea personale sau prea dificile pentru vârsta lui.
Exerciţiul durează 7 zile, fiecare fiind destinată exprimării unei definiţii.
Ziua 1. Definirea dragostei. Propune-i copilului tău să deseneze dragostea (cum o vede el, ce înseamnă pentru el). Nu îi da sugestii, lasă-i toată libertatea.
Ziua 2. Ciudat este… (copilul va desena exact ce crede el că este ciudat, poate fi un râu violet sau un copil speriat. Adevărul se lasă văzut prin desene.)
Ziua 3. Normal este…
Ziua 4. Mă simt trist când…
Ziua 5. Cinci lucruri pe care mi le doresc în viaţă sunt…
Ziua 6. Dacă aş putea avea viaţa altcuiva, aş vrea să fiu… , pentru că…
Ziua 7. Cel mai mare vis al meu este…
Observă cu atenţie desenele şi vei descoperi ce crede, ce simte, ce gândeşte şi ce nevoi are. Nu îl presa cu întrebări. Dacă ai nelămuriri, cere-i cu grijă detalii despre desen.
Poţi repeta exerciţiul după câteva luni. Vezi ce schimbări apar.
Acest exerciţiu ajută copilul să se exprime, să se cunoască mai bine şi să-şi aducă emoţiile la suprafaţă. Părintele îşi descoperă copilul şi înţelege ce îl preocupă şi cum ar putea să ajute.
2. Gânduri (3)
Este un joc amuzant, dar şi eliberator, terapeutic şi eficient în descoperirea universului interior al copilului tău. Se adresează copiilor şi preadolescenţilor, este relaxant şi stimulează creativitatea.
* Mai întâi oferă-i o planşă albă cât mai mare, lipici, foarfece, un creion şi o revistă.
* Roagă-l să decupeze din revistă figurile a 5 persoane (preferabil portrete, dar pot fi şi planuri întregi), să le aşeze cum consideră pe planşă şi să le lipească.
* Cere-i să scrie deasupra ce crede el că gândeşte în secret fiecare persoană în parte. (dacă nu ştie încă să scrie, discutaţi despre acestea)
Vei descoperi o mulţime de emoţii, detalii importante despre cum desluşeşte el limbajul trupului şi al feţei, vă veţi amuza şi veţi petrece un timp minunat împreună.
Copilul va atribui din propriile gânduri şi sentimente unui chip străin, iar tu vei afla tot ce ai nevoie despre ce simte el. Sunt lucruri pe care nu ţi le spune direct, însă va profita de acest joc cu rol terapeutic pentru a se descărca prin intermediul altor personaje.
3. Cine sunt eu (3)
Copiii, în special preadolescenţii şi adolescenţii, adoră unicitatea, să se asigure că sunt văzuţi, că sunt apreciaţi pentru ce sunt, că ies în evidenţă cu ceva special.
Prin acest exerciţiu, îi poţi ajuta să se simtă bine cu ei înşişi, să îşi crescă încrederea în sine şi să îşi exprime revolta în mod creativ.
Jocul presupune realizarea autoportretului de către copil, aşa cum se imaginează el. Nu este nevoie de talent la desen. Art-terapia înseamnă exprimare liberă şi este pentru oricine.
Autoportretul îţi va arăta ţie exact cum se vede copilul tău, care este percepţia sa asupra sinelui, ce simte şi cum arată realitatea lui.
Propune-i să realizeze portretul pe un tricou, o geantă de pânză sau o pungă mare de hârtie. De ce? Fiindcă unii, mai ales dintre adolescenţi, vor fi receptivi la ideea a le purta sau de a le umple cu lucruri dragi care îi reprezintă. Astfel vei afla cine este copilul tău, când uită de constrângeri şi de respectarea regulilor în care nu se regăseşte.
4. Logoul familiei
Uneori, nu este nevoie de cuvinte pentru descoperirea de sine şi a apartenenţei la un grup. Acest exerciţiu propune participarea tuturor membrilor familiei la realizarea unui logo care simbolizează felul în care se văd ca familie. Câteva minute fiecare se gândeşte la logo şi se fac schimburi de idei. Apoi, pe o coală mare de hârtie, cu creione colorate sau markere, va fi desenat acest logo cu implicarea fiecăruia.
Acest joc încurajează creativitatea în modul în care ne percepem şi îi percepem pe ceilalţi. Îi ajută pe participanţi să deblocheze tiparele vechi şi nesănătoase de gândire. El deschide oportunitatea ca fiecare să-şi definească mai bine rolul în cadrul familiei şi să vină cu propriul mesaj către ceilalţi. Şi este o activitate minunată pentru ca familia să devină mai unită.
Să vă fie de folos!
1) Sociologie Românească, 2021, vol. 19, Studiu de Sergiu-Lucian Raiu - Generaţiile X, Y şi Z pe piaţa muncii
2) Cum devenim părinţi mai buni - de S.Shapiro şi K.Skinulis
3) Ghid practic de înţelegere a emoţiilor prin art-terapie - de S.Corneanu
4) Terapia centrată pe emoţii - de Leslie S.Greenberg
5) The Nurture Assumption: Why Children Turn Out the Way They Do - by J.R.Harris
Continuă călătoria cu Harta Satului!
