O istorioară a terapiilor prin artă
Mişcarea Dada a fost o reacţie a artiştilor unei generaţii marcate de ororile războiului care vroiau să răspundă absurdului cu absurd, să provoace şi să zguduie rutina din viaţă, gândire şi artă, pentru a reîncepe creaţia pornind de la o tabula rasa.
Împrumutând din spiritul liber şi provocator al dadaiştilor lui Tristan Tzara, suprarealismul apărut la Paris a fost vocea unor scriitori şi artişti în frunte cu Andre Breton, care-l defineşte astfel:
„Automatism psihic pur prin care se exprimă, verbal ori în scris, sau în altă modalitate, adevărata funcţie a gândului. Gând dictat în absenţa oricărui control al raţiunii, şi în afara tuturor preocupărilor morale şi estetice.”
Apare conceptul de „scriere automatică”, promovat de susţinătorii acestui curent. "Scrisul automat este o metodă de cunoaştere a autenticităţii fiinţei umane, dincolo de constrângeri, de convenţii şi limite. Pentru scriitor, acest fel de scriere permite creativităţii să se hrănească din adâncurile inconştientului, din vise şi halucinaţii şi în acelaşi timp să excludă raţionalul pe cât de mult posibil. Metoda pe care suprarealiştii o foloseau era jocul colectiv, mai exact, persoanele participante scriau, independent unele de altele, câte un cuvânt pe o bucată de hârtie; hârtia era îndoită, iar textile juxtapuse, citite apoi cu voce tare, alcătuiau fraze fanteziste, producând adesea efecte de umor, de şoc sau de perplexitate."
Pornind de la ideile din artă, de la sondarea subconştientului şi arta inconştientului, din necesitatea tratării traumelor provocate de război, apar germenii unui nou domeniu, ART TERAPIA, atât la Paris, cât şi în America (Kramer & Margaret Naumberg) şi Marea Britanie (Adrian Hill).
"Când suprarealiștii au început să ceară psihiatrilor să vadă lucrări realizate de pacienți, inițiativa a fost rapid îmbrățișată de medici.
În 1980, s-a început punerea bazelor teoretice ale art terapiei care au rădăcini și în psihanaliza jungiană sau în psihoterapiile dinamice care iau în considerare inconștientul și lucrează pe restructurarea dinamică a psihicului. Există și art terapeuți care lucrează pe abordarea umanistă, sau gestaltiană. Fiecare tip de abordare psihoterapeutică are un reprezentant și în art terapie."
În aceeaşi perioadă, se pun şi bazele scrierii expresive printr-un experiment realizat de către cercetătorul James W. Pennebaker. Prin simple întrebări existenţiale care l-au scos din tiparul activităţii de cercetare, fiindcă tiparele există chiar şi aici, Pennebaker a formulat câteva probleme umane de bază:
De ce oamenii de pretutindeni simt nevoia să le vorbească celorlalţi după ce trec printr-o experienţă tulburătoare? De ce păstrarea unor secrete întunecate influenţează somnul, sănătatea, relaţiile şi performanţele în muncă sau la şcoală? Şi de ce foarte mulţi dintre noi ne simţim atât de bine după ce scriem sau vorbim despre ce ne frământă?
Pornind de aici, cercetătorul a căutat un mijloc prin care oamenii să-şi dezvăluie secretele în siguranţă, fără teama consecinţelor sociale, teama de a fi judecaţi ori de a nu fi înţeleşi de ceilalţi. După primul experiment de scriere emoţională sau expresivă realizat cu studenţi, s-a observat un puternic impact asupra sănătăţii lor, vizitele în cabinetul vreunui doctor fiind semnificativ rărite în lunile care au urmat studiului.
În ultimele decenii, mai multe laboratoare au explorat valoarea scrisului sau a vorbirii despre experiențe emoționale, atât în cazul unor participanţi sănătoşi cât şi în diferite patologii (astm, boli cronice, autoimune, stres post-traumatic, anxietate, insomnie şi multe alte afecţiuni fizice şi psihice). Confruntarea cu problemele personale profunde prin scris ori vorbire întregistrată, au indicat beneficii semnificative în starea de spirit, imunitatea, sănătatea fizică şi mentală a participanţilor. Aceste efecte ale scrierii expresive au fost net superioare scrierii pe subiecte banale, superficiale.
Orice formă de artă poate deveni terapie. Sufletului îi place să vorbească prin simboluri exprimate prin acte creatoare, să-şi dezvăluie emoţiile prin imagini, poveşti, joc, culoare, muzică, dans sau teatru.
După un secol de la primele preocupări care au adus în lumină Terapiile Expresive, cercetarea lor continuă în sensul găsirii celor mai bune şi mai ţintite metode de lucru, precum şi al descifrării legăturii puternice dintre eliberarea creativă şi starea de bine vindecătoare pentru trup şi suflet.
