Treceți la conținutul principal

Gânduri despre gânduri

Cum învățăm să ne imaginăm ce gândesc ceilalți?

              Mentalizare și atașament

După o succintă documentare asupra metacogniției și mentalizării, pe când am avut revelația că nu pot propune dezvoltare personală fără dezvoltarea acestora, mi s-a ivit ocazia unui nou MOOC de nerefuzat și iată-mă studentă la Geneva. Trenul în care am urcat pentru o nouă destinație face parte dintr-un trend mondial, educația continuă postacademică. În Japonia, există deja propuneri privind asigurarea de către stat a accesului gratuit la a doua facultate, o șansă pentru toți cei care vor să-și transforme hobby-urile în profesie, la orice vârstă, însă, până la instituționalizarea globală, eu pot doar să mă bucur de existența MOOC-urilor oferite de marile universități în domeniul meu de formare continuă.
STAI AȘA!!!
Nu despre reconversii și specializări mă pornisem să scriu. Vreau doar să împărtășesc ceva din noua mea experiență, și anume, despre conceptul de mentalizare. Dacă te gândești la serialul Mentalistul, nu ești departe. În film, capacitatea ridicată de mentalizare era folosită în dezlegarea misterelor din criminalistică.
Pe scurt sau foarte, foarte pe scurt, mentalizarea se referă la a imagina stări mentale (emoții și gânduri) despre sine și despre alții, ceea ce ne ajută să comunicăm, să înțelegem și să colaborăm. Prin mentalizare putem înțelege intențiile celorlalți și ne putem evalua propriul mindset și optimismul, ne putem regla mai ușor emoțiile.
Ideea de bază este că noi cu toții mentalizăm și facem aceasta de pe la vârsta de 9 luni, într-un mod reperabil, numit prementalizare.
STAI! NU PLECA! ÎNCĂ O HALTĂ.
Până la urmă, ce vreau să transmit din învățăturile mele noi se referă la ce pot face părinții pentru a ajuta copiii să-și dezvolte capacitatea de mentalizare.
Fundamentul în dezvoltarea optimă a mentalizării este considerat atașamentul, de aceea, în continuare, vă ofer câteva fragmente dintr-un interviu (traducere proprie) cu Karine Ensink, profesor de psihologie la Univ. Laval din Quebec City, una dintre creatorii abordării terapeutice bazate pe mentalizarea copiilor, un adevărat specialist mondial în atașament.

”M:Cât de importantă este relația de atașament în capacitatea copilului de a învăța despre stările psihice și de a mentaliza?
Karin:În mod ideal, acest lucru se întâmplă în contextul unui atașament sigur, unde copilul învață să se gândească la sine ca la o ființă motivată intern. El descoperă că nu doar comportamentul lui este important, ci comportamentul lui comunică ceva despre un lucru mult mai important.
M:E foarte interesant, Karin, arată că în acest prim mediu există un limbaj de mentalizare. Dar nu este vorba doar despre cuvintele pe care le folosim, nu-i așa? Este vorba, de asemenea, despre încredere și despre alte lucruri.
Karin:Într-adevăr, nu este vorba doar despre cuvintele pe care le folosim. Când părintele oglindește și reflectă stările mentale și emoțiile copilului, credem că, prin această reprezentare a părintelui, acesta învață să înțeleagă o reprezentare timpurie a propriilor stări interne. Deci este și un element foarte important pentru înțelegere și pentru a avea un sentiment de sine.
Apoi, referitor la întrebarea despre cum se obține încrederea în contextul relaţiilor de ataşament, credem că relaţiile de ataşament în care copilul experimentează să fie reglementat de altcineva, mai întâi fizic, când mama sau tatăl, sau altă persoană care îl îngrijește ia copilul în brațe și îl reglează fizic, iar mai târziu și mental, îi semnalează copilului că atunci când suferă poate să apeleze la altcineva și va fi ajutat să se regleze, să-și rezolve problemele.
M:Ne poți spune puțin despre cealaltă parte a poveștii la care se raportează munca ta, despre ceea ce se întâmplă când oglindirea părintelui merge prost, când toate acestea nu sunt calibrate optim sau chiar sunt absente uneori?
Karin:Să ne gândim la experiența abuzului și la neglijență, care sunt cele mai flagrante exemple în acest sens, unde copilul este tratat ca un obiect, nu ca o ființă cu minte, fiindcă dacă te gândești la aceasta, a fi violent față de un copil este cu adevărat incompatibil cu mentalizarea față de copil.
Dacă am ști ce pagubă facem, ce suferință provocăm, acest lucru ne-ar ajuta automat să oprim acest comportament.
Impactul este faptul că acel copil se închide, nu mai este interesat de mintea altora.
Atunci când cineva poate găzdui gânduri periculoase sau gânduri care dăunează copilului, el își închide automat mintea la această întrebare, această imaginație a minții celuilalt, pentru a se proteja. Dar, în același timp, copilul nu se dezvoltă, nu are ocazia să se descopere pe sine, să-și dezvolte propria mentalizare, pentru că nu este niciodată tratat ca un om.
Pentru a dezvolta capacitatea de mentalizare, mai întâi trebuie să fii mentalizat de altcineva.
M:Este foarte clar cum explici, ei bine, deci dacă există o intenție care este potențial ostilă, apare un mod adaptativ prin care copilul întrerupe această linie de comunicare, pentru a menține, poate, o relație cu părinții.
Acum sunt sigur că în practica ta clinică, precum și în predare, sunt mulți părinți care vin la tine și spun: ”- Aș dori să-mi îmbunătățesc mentalizarea. Uneori am probleme să-mi păstrez calmul sau să-mi reglez emoțiile”. Cum îi ajuți pe acești părinți care poate au trăit ei înșiși situații dificile? Cum îi ajuți să-și crească capacitatea de a se mentaliza?

Karin: În primul rând, vestea bună este că nu este nimic inevitabil. Dacă ați fost maltratat, în general vedem impactul negativ asupra mentalizării, dar nu este nimic inevitabil în asta.
Acestea sunt abilități, le putem învăța și asta e lucrul frumos cu mentalizarea. Pentru că este mult mai dificil să ne schimbăm propriul stil de atașament, dar mentalizarea poate fi învățată, este accesibilă.
Ai spus ceva foarte important. Ai spus că dacă părintele constată că are dificultăți în reglarea sa emoțională, are dificultăţi şi cu mentalizarea. Într-o oarecare măsură, doar fiind conștient că atunci când sunt activat emoțional ca părinte, prima mea responsabilitate este să-mi reglez emoțiile înainte de a putea mentaliza în mod corespunzător, fiindcă altfel, percepția copilului meu va fi distorsionată de propria mea furie.
A doua componentă este dacă sunt un părinte care a suferit abuzuri, trebuie să îmi fac o idee despre modul în care acest lucru îmi afectează personalitatea.
Trebuie să mă gândesc în termeni de dezvoltare.
Care a fost impactul asupra mea și, de asemenea, ca proaspăt părinte?
Vreau ca stilul meu parental să fie diferit?
Ce am experimentat?
Cum mi-ar plăcea să fie diferit?
Și apoi, al treilea lucru este să dezvolt o poziție de curiozitate despre lumea interioară a copilului meu ca fiinţă gânditoare.
Acum, pentru a rezuma acest lucru în termeni foarte simpli, înseamnă că mă voi opri să-mi fac griji în primul rând pentru comportament. Îmi voi muta atenția de la comportament pe lumea interioară a copilului.
Și doar cu acești pași, voi fi făcut deja progrese uriașe pentru a sparge potențialul ciclu intergenerațional de abuz, de neglijare și de slabă mentalizare. Pot întrerupe acest lucru.
M:Este absolut fascinant cum poți să aduci perspectivă emoției părintelui, și ,de asemenea, presupun că ai stârnit o oarecare curiozitate cu privire la modul în care suntem influențați de povestea noastră de viață și cum rescriem istoria cu proprii copii.
Karin, sunt atât de recunoscător că ai participat la acest MOOC. Intruchipezi poziția de om de știință și clinician care este esențială pentru acest tip de muncă. Aștept cu nerăbdare să-ți urmăresc munca și să continui colaborarea.

Karin: Îți mulțumesc pentru interesul acordat și pentru această oportunitate.”

Încă un aspect important al legăturii dintre atașament și mentalizare este relevat de încrederea epistemică versus hiper-vigilență. Acolo unde există o hiper-vigilentă epistemică, devine imposibilă învățarea de la altul și înțelegerea altuia. În încrederea epistemică, adică bucuria și deschiderea spre învățarea de la ceilalți, se află baza cunoașterii sau culturii, transmiterea informațiilor de la o generație la alta și evoluția, legate de capacitatea de a te lăsa transformat prin experiența întâlnirii cu altul.
Referitor la relația dintre terapeut și pacient, fără încrederea epistemică, în acest caz încrederea în terapeut și în informațiile transmise de acesta, nimic nu se întâmplă. Poate fi unul dintre cei mai buni, școlit la Harvard, cu o vastă experiență și rezultate pe măsură, fără acest tip de încredere în relația pacient-terapeut, nimic nu se întâmplă, terapia nu-și produce efectul, fiindcă la baza ei se află relația. Valabil și în consiliere ș.a.m.d.

Mentalizarea poate fi un instrument util în dezvoltare personală și în orice tip de consiliere, îmbunătățind reglarea emoțională și creșterea competențelor relaționale. De asemenea, poate fi folosită în orice terapie, uneori alături de abordările clasice. TBM (Terapia Bazată pe Mentalizare) a fost adaptată pentru unele tulburări cum sunt cele alimentare, borderline, depresie, ADHD, pentru adolescenții care pot fi reactivi, agresivi sau depresivi, pentru terapiile de cuplu, etc.

Un exemplu despre cât de simplă este abordarea mentalizării în tulburările alimentare: aceste persoane au o slabă mentalizare fiindcă ei își comunică emoțiile prin intermediul corpului, nu le pot articula, iar celorlalți nu le plac astfel de comportamente, nu le înțeleg și atunci îi critică și îi maltratează. Foamea și sațietatea sunt nevoile acestora de a aborda de fapt problemele lor emoționale. În acest caz, creșterea capacității de mentalizare ajută la înțelegerea de sine și a celorlalți, la exprimarea emoțiilor aici și acum.

La rândul meu, sper că am stârnit curiozitatea asupra mentalizării, un proces complex care începe din copilăria mică, în relația cu cei apropiați și se dezvoltă pe tot parcursul vieții, ajutându-ne în relațiile cu ceilalți, cu noi înșine, cu mediul și, ca să închei cu un joc de cuvinte și gânduri: 
mentalizarea ne ajută cu mentalitatea.




Continuă călătoria cu Harta Satului!

Art-terapie


Managementul Furiei

Cum să învățăm OPTIMISMUL

Câțiva pași spre o bună ATENȚIE