Treceți la conținutul principal

Postări

Ce a mers bine?

Exerciţiul lui Martin Seligman Psihologia Pozitivă Şi mă întorc de unde am plecat, mai precis de la Scrierea Expresivă, trecând pe parcursul studiilor prin câteva domenii înrudite, ca Art-terapia şi Mindfulness, pentru a vă împărtăşi un exerciţiu de scriere folosit de însuşi tăticul Psihologiei Pozitive. Martin Seligman a fost cel care a adus o nouă ramură în psihologie, dar această ştiinţă nu vine de nicăieri, ea are bunici şi străbunici, printre aceştia aflându-se Maslow, Aristotel şi chiar Confucius, datorită preocupărilor sale privind relaţiile şi bunăstarea socială. Povestea profesorului Seligman începe în gradină, pe când fiica sa zburdalnică şi gălăgioasă l-a făcut să-şi piardă controlul fiindcă nu reuşea să se mai concentreze la treburile sale. Discuţia care a urmat şi răspunsul fetei de numai 5 ani aveau să-i schimbe acestuia drumul şi să-i dea un nou sens în viaţa. Acestea au fost cuvintele ei surprinzătoare: „Tati, mai ții minte cum eram înainte să împlinesc cinci ani? De l...

Cum să învăţăm optimismul?

Ştiinţa spune că ne naştem cu tot felul de predispoziţii, între care şi cea spre fericire sau tristeţe. Felul în care privim viaţa, cu acceptare şi bucurie sau punând mereu răul înainte, poate fi moştenit şi este influenţat de experienţele prin care trecem.      Pesimismul este uneori asociat cu o viziune realistă şi cu inteligenţa, în timp ce optimismul ne face să părem visători şi nepăsători. Însă, cercetările recente, mai ales cele din psihologia pozitivă, arată cum hrănirea constantă cu gânduri negative ne afectează sănătatea, ne face mai predispuşi la furie şi depresie. Din aceeaşi zonă, vine şi vestea bună, aceea că putem învăţa cum să fim optimişti şi chiar realişti pozitivi.      "Vreau acum să nu vă gândiţi la o tartă de mere şi gutui cu îngheţată de vanilie. Tarta  e caldă şi îngheţata contrastează splendid cu ea ca gust şi temperatură.      Probabil aţi descoperit că nu aveţi aproape deloc puterea să nu vizualizaţi deliciul....

Well-being - exerciţii de inversare a obiceiurilor

Noul exerciţiu pentru starea de bine aproape că mă face să mă autoproclam Regina Exerciţiilor de Well-being. Rămân totuşi la titlul de mică prinţesă îndrăgostită de psihologia pozitivă şi de arta care ne face bine. Astăzi sunt inspirată de Regina Elisabeta. Ea mi-a lăsat această întrebare: ce ne dă tăria? Fiecare fiinţă are o forţă a sa care o poartă prin viaţă peste greutăţi şi încercări. Cu siguranţă, marea doamnă a avut o viaţă tumultoasă, cu multe momente de cumpănă. Cum a reuşit să stea mereu la înălţime şi să ne lase această imagine a calmului şi echilibrului perfect? Ce avem noi, fiecare, pentru a răzbi? Aş vrea întâi să vă spun câte ceva despre psihologia pozitivă şi să lămuresc de ce m-am pornit s-o studiez. Mi-am imaginat cascade de zâmbete şi miere? Eu nu sunt nici pe departe zâmbăreaţă, iar cuvintele prea mieroase parcă nu-mi cad bine. Ori m-am gândit la feţe radioase şi glasuri hotărâte care îţi spun “Poţi face orice! Totul este posibil.”? Acestea sunt mituri care circulă...

Viaţa e mai frumoasă cu calm şi echilibru

Mindfulness Ce frumoasă este viaţa, mai ales când auzi aceste vorbe spuse din tot sufletul de propriul copil. Şi ce frumoasă este viaţa în vacanţă… Starea mea mindful, pe lângă cele de mai sus, se datorează şi ultimelor mele studii de specializare în mindfulness şi well-being, încheiate zilele acestea. Mă bucur că am acceptat invitaţia Univ. Rice şi am urmat aceste cursuri cu dorinţa de a completa ce am început în domeniul dezvoltării personale, al art-terapiei şi al psihologiei pozitive. Poate că această nouă stare, la care am ajuns după multe meditaţii şi practici mindfulness, a dus la moartea subită a lăudătorilor mei şi sper că şi a multor angoase, judecăţi şi tipare nesănătoase. Poate că nu aş fi început sau nu aş fi reuşit să închei şi să-mi obţin specializarea, dacă acest curs nu s-ar fi potrivit aşa bine cu starea de vacanţă. Aşa că sunt recunoscătoare vacanţei, Univ. Rice şi naturii generoase care mă înconjoară şi-mi dă răcoare în zilele toride. De acum, îmi îngădui să huzures...

Putere prin Mindfulness

Mindfulness ne aduce o superputere Tot încercând să-mi răspund mai întâi mie la întrebarea „Ce înseamnă mindfulness?” şi apoi celor care urmăresc postările de la Ciubuc Sat, am navigat atât spre originile acestei practici, cât şi spre influenţa sa în terapiile aflate în trend astăzi.      Despre istoria mindfulness am postat deja şi vă invit din nou să citiţi şi să vedeţi filmuleţele de pe blog ( Mindfulness- ce şi cum ). Despre importanţa sa terapeutică, există foarte multe studii documentate neuroştiinţific. Mindfulness poate sta alături de terapia cognitivă şi de terapiile prin artă pentru a trata cu succes tulburările de stres, anxietatea, depresia, PTSD, etc.      Aducerea în prezent, aici şi acum, ne îndreaptă atenţia spre ceea ce simţim, gândim şi facem, iar aceasta este un fel de supraputere omenească. Cum putem ajunge la această putere? Prin multă practică.      Generaţia mea a crescut cu Winnetou şi cu Aventura Marilor Căpetenii Ind...

Vacanta ca terapie

Am intrat alaturi de fiul meu in acest joc   în care am primit provocarea să scriu despre vacanţele mele cel mai lung text scris vreodată. Pentru început, am ripostat. I-am spus că eu scriu acum despre terapii sau încerc mai mult scrierea expresivă, că nici nu-mi amintesc bine ultima vacanţă adevărată, că am scris şi poveşti foarte lungi pe care n-aş avea cum să le-ntrec acum şi tot aşa… până am reconsiderat provocarea şi-am început să-mi amintesc minunatele vacanţe, cu starea lor de bine absolut. Vacanta înseamnă mai ales copilărie sau întoarcerea la copilărie, iar din privinţa asta pot spune că am trăit ce numim o copilărie fericită. Cu bunicii în Apuseni şi la Constanţa, multe vacanţe începeau la cote înalte, unde mai întâi lâncezeam ca să mă adaptez aerului tare, apoi porneam în aventura vacanţei, hălăduind de pe-un pisc pe altul de răsunau văile, pe la rude şi prieteni, explorând şi bucurându-mă de munte săptămâni la rând, pentru a trece apoi la aerul sărat, ultraviolet şi mar...

Momente dificile

Cum trecem peste evenimentele tulburatoare? Evenimentele stresante majore prin care trecem aduc după ele emoţii intense şi turbulente care ne pot dezechilibra emoţional. Deseori, ne revenim singuri, luându-ne timp pentru odihnă şi recuperare. Ne putem da permisiunea să ne simţim distruşi, amintindu-ne totodată că suntem puternici. Recunoaştem că am trecut printr-un eveniment care ne-a marcat şi că este normal să avem reacţii emoţionale puternice. Când reuşim să ne simţim în siguranţă, putem lucra la restabilirea conştienţei şi a echilibrului rupt dintre minte, corp şi suflet. Între strategiile pe care le putem avea în vedere pentru a ne readuce calmul şi speranţa, pentru a ne linişti corpul şi mintea tulburată care poate simţi anxietate, enervare sau blocare, sunt cele axate pe: Relaxare Respiraţie Exerciţii fizice Suportul cuiva apropiat Mindfulness Meditaţie Următorul pas îl facem atunci când suntem în siguranţă, liniştiţi şi pregătiţi să ne gândim, să simţim şi să lucrăm cu ceea ce...

Relaxare prin mindfulness

Prin acest exercitiu, va ofer un punct de pornire pentru practica mindfulness.   Personal, m-am îndreptat iniţial spre mindfulness dinspre terapiile expresive şi cele de lărgire a conştiinţei. Apoi, întâlnirea mea cu mindfulness, pe terenul psihologiei pozitive, a dat un nou sens, mai ancorat ştiinţific, acestei tehnici ancestrale. Faptul că de oriunde am pornit, am rămas o începătoare în mindfulness, îmi dă încredere și un soi de îndrăzneală explicată astfel în cartea maestrul Jon Kabat-Zinn,  Mindfulness pentru Începători : "Suzuki Roshi, maestrul Zen japonez care a fondat Centrul Zen din San Francisco şi a marcat inimile multora, este celebru pentru afirmaţia sa: În mintea începătorului, există numeroase posibilităţi, dar în cea a expertului sunt puţine. Începătorii ajung la noi experienţe fără a şti prea multe, astfel că sunt deschişi. Deschiderea aceasta este una foarte creativă. E o caracteristică înnăscută a minţii. Şmecheria e să nu o pierzi niciodată. Pentru asta, ar...

Mindfulness - ce şi cum?

P rezenţa Mindfulness  Tot mai prezent în jurul nostru, în media, în studii şi literatură, între metodele alternative şi sistemele integrative de vindecare, folosit complementar şi în medicina convenţională, aflat pe valul preocupărilor pentru atingerea stării de bine, mindfulness înseamnă, pur şi simplu, prezenţă. Și deodată, vedem că prezența nu mai e ceva atât de ușor de atins. Este o practică de antrenare a minţii pentru a da atenţie intenționată momentului prezent. Înseamnă atingerea unei stări de conştienţă de care ne-am îndepărtat odată cu ruperea noastră de natură.  Aproape jumătate din timpul în care suntem treji ni-l petrecem gândindu-ne la ceva diferit de ceea ce facem, iar mindfulness este un act de a da atenţie, intenţionat, tuturor elementelor experienţei noastre, cu o atitudine de acceptare, compasiune şi fără judecăţi. Astfel, încercăm să întâlnim realitatea cu o minte deschisă.  Prima mea întâlnire cu teoria şi practica mindfulness a fost înlesnită de st...

Anti-Bullying - joc de rol

Una din formele art-terapiei este si terapia prin teatru, numita dramaterapia.  Această terapie foloseşte tehnici dramatice pentru gestionarea problemelor emoţionale şi psihologice, pentru dezvoltarea empatiei şi a capacităţii de rezolvare creativă a problemelor. Dintre abordările dramaterapiei, tehnica rolurilor este apropiată terapiei prin joc, ambele fiind folosite cu succes în explorarea emoţiilor, pentru a privi din mai multe perspective o situaţie şi a găsi soluţii creative la o mare verietate de probleme. În jocul de rol exemplificat de noi, tehnica prezentată ajută pentru dezvoltarea şi educaţia emoţională a copiilor şi creşterea rezilienţei în situaţiile de bullying. Joc de rol - Anti-Bullying Nu uita de cursul nostru  Învață Scrierea Expresivă în 10 pași de Dromader,  acum într-o nouă prezentare pe platforma GUMROAD: Continuă călătoria cu Harta Satului!

Capcane cognitive

Managementul Furiei

Cum să învățăm OPTIMISMUL

Câțiva pași spre o bună ATENȚIE